Guardiola a demis trei dintr-un foc. După 7-0 în returul cu Manchester City, conducerea lui Schalke a scăpat de Tedesco și secunzii săi. Un nume mare va asigura interimatul

Guardiola a demis trei dintr-un foc. După 7-0 în returul cu Manchester City, conducerea lui Schalke a scăpat de Tedesco și secunzii săi. Un nume mare va asigura interimatul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Domenico Tedesco (33 de ani) a fost demis de Schalke 04, joi, conform unui comunicat emis pe site-ul clubului din Bundesliga. Pe lângă Tedesco, a fost pus pe liber și secundul Peter Perchtold. Al doilea secund al lui Tedesco, Seppo Eichkorn, a fost retrogradat la postul pe care l-a ocupat anterior, cel de scouter în cadrul clubului.

Conducerea clubului a decis să-l instaleze în funcția de interimar pe Huub Stevens, omul care a condus Schalke spre Cupa UEFA cucerită în 1997. Dacă va fi angajat drept antrenor cu puteri depline, olandezul în vârstă de 65 de ani își va începe oficial al treilea mandat pe banca „minerilor”. Stevens a mai antrenat-o pe Schalke între 1996 și 2002, respectiv între 2011 și 2012. În primul mandat a mai cucerit și Cupa Germaniei, în 2001 și 2002.

Schalke se află în subsolul clasamentului în Bundesliga, iar din Liga Campionilor a fost eliminată rușinos, după acel 7-0 încasat de la Manchester City. Schalke a cedat cu 3-2 pe teren propriu, în manșa tur a optimilor, iar în returul din Regat a încasat un usturător 7-0. La finalul partidei de la Manchester, Tedesco a spus: „Suntem dezamăgiți, e evident acest lucru. Am jucat bine în prima jumătate de oră, după care a venit acel penalty. Care nu cred că trebuia acordat. După acel moment, totul s-a prăbușit pentru noi. Nu e ușor să te vezi condus cu 3-0. E cea mai drastică înfrângere din cariera mea de antrenor. Cu toții am vrut să jucăm mai bine, dar pur și simplu nu am putut. Manchester City ne-a dominat total. Acum trebuie să ne concentrăm pe campionat. Un lucru e cert, nu putem rămâne la pământ, trebuie să ne ridicăm. Dacă noi nu credem în puterile noastre, atunci cine să creadă?”

Tedesco nu a mai primit șansa de a revitaliza echipa după acel 7-0. Rămâne de văzut dacă Huub Stevens va putea schimba ceva. După 25 de etape, Schalke ocupă locul 14 în Bundesliga, cu 23 de puncte. Cu patru înfrângeri în ultimele cinci etape, „minerii” se află la doar patru lungimi de locul de baraj, ocupat de Stuttgart.

Standings provided by Sofascore LiveScore

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei.  El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe Putin
Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. El afirmă că măsurile afectează mai mult Germania și UE decât pe…
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc:
Comisarul-şef din Timișoara care găzduia petreceri cu droguri, acuzat în 2023 că apăra traficanții. Reclamația, retrasă brusc: "Au protecţia lui"
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Interzis pentru cei care au casă la curte. Copacul pe care nu ai voie să-l plantezi niciodată în curte
Interzis pentru cei care au casă la curte. Copacul pe care nu ai voie să-l plantezi niciodată în curte
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×